Liniile Fine

    Am simtit nevoia in ultima vreme sa imi scriu gandurile si mi-am amintit ca am inceput candva un blog , rusine sa-mi fie ca am uitat de el.
    Prima postare si ultima defapt a fost in decembrie 2013.. a trecut putin peste un an de atunci si totusi parca au trecut 5. Intre timp mi-am dat seama ca tipul despre care scriam atunci e defapt un copil intr-un trup cu cativa ani buni mai mare decat adevarata lui varsta. Povestea despre acest „copil” va urma intr-o alta postare ( sper ca de data asta sa ma tin de treaba :)) ).
    Nu cred ca gasesc cuvintele potrivite sa explic cat de mult a insemnat anul ce a trecut  si cat de mult mi-am putut schimba perceptia asupra lumii. Mi se pare absolut fascinant sa observ cum practic ‘imi plangeam de mila’ (hilara de-a dreptul partea asta) si ma strofocam (aici devine deja stânjenitor :)) ) pentru o persoana pe care azi , daca as intalni-o nu as reusi sa am mai mult decat o „small talk” ( o conversatie banala, din politete , unul din lucrurile care nu le prea agreez defapt :)) ).
    Ma bucur ca am redescoperit acest blog. Tocmai m-a facut sa constientizez cat de mult m-am maturizat in perioada asta si cat de frumoasa e viata cand uiti de micile tale drame.
   Cred ca pot sa consider anul acesta ce desparte aceasta postare de precedenta , o „linie fină” chiar daca defapt e un pas urias dintre persoana care eram atunci si cea care sunt acum.
 

   Un citat dintr-un serial american celebru. Un citat care prima oara cand l-am intalnit l-am negat , probabil in speranta ca nimic ce facusem dupa ora 2 dimineata a fost vreodata gresit. Si totusi , iata-ma la 02:38 : mi-am facut si eu un blog care , dupa cum am scris la sectiunea „About” , e rezultatul gandurilor care nu ma lasa sa dorm. Ironie sau nu , gandurile astea afurisite sunt rezultator serii trecute , bineinteles ca.. dupa 2 a.m. 

   Asa ca iata-ma aici incercand sa scriu ceva interesant , ceva ce probabil n-o sa fie citit de nimeni , dar care cel putin imi distrange atentia. De la ce ? Paaai.. stii vorba aia „If you’ve done something to regret in the morning sleep late”? Da , am dormit pana tarziu , desii nu era ceva ce aveam sa regret dimineata , ci mai degraba teama de esec si dezamagire , dar tot degeaba. Da , sunt dezamagita ! Am asteptata toata ziua un semn , evident datorita orgoliului.. Orgoliul asta care nu vrea sa cedeze , care imi zice sa stau de-oparte , sa nu stric totul , sa nu ma fac de ras .. care imi zice ca el o sa sune a doua zi , daca nu urmatoarea . Orgoliu care practic m-a facut sa stau sa astept un miracol fara sa fac nimic , care nu ma lasa sa ii arat ca imi pasa , ca sa nu il las sa-mi vada sufletul. Sa nu cumva sa arunce doar o privire si sa plece , cum au facut altii. Adevarul e ca vreau ca el sa faca primul pas , asa ca prefer sa fac toate lucrurile pe dos si sa imi verific telefonul din 5 in 5 minute. 

   O linie fina , o bariera ingusta  intre orgoliul si mintea mea care imi spune intr-una ‘Lasa-ti orgoliul si SUNĂ!’.

 Anyway , e tarziu. Dimineata chiar, si ochii imi spun insistent ca daca tot au plans, sa ii las macar sa se culce mai devreme. Hope you enjoyed it 😀